miercuri, 25 septembrie 2019

Ca să nu mă căsătoresc, am emigrat


Când eram mică, am auzit câteva femei spunând, cu lacrimi în ochi, că de-ar putea da timpul înapoi, nu s-ar căsători.
Am băgat la cap că măritișul e rău. Foarte rău.
Și-atunci am decis că n-am să mă mărit, căci nu voiam să mă simt ca acele femei.

L-a 16 ani i-am spus mamei asta și a început să râdă. Nu m-a crezut.
Și cum să mă creadă? Eram un copil încă!
Ce știam eu la vârsta aia? 

Când am împlinit 20 de ani și tot așa ziceam, a început să se îngrijoreze. La 22 de ani eram deja „fată bătrână”. Așa era pe vremea aia.
Mama era disperată. Zice că o  arătau femeile cu degetul și râdeau de ea. De fapt, pe mine mă arătau cu degetul, de biata mamă râdeau,
Mi-a părut rău pentru ea - am plâns și m-am simțit extrem de vinovată, dar i-am zis că n-avem să mă mărit că râdea lumea. Va  trebui să se obișnuiască cu idea că voi fi singura ei fată nemăritată. A șaptea. Mezina.
Și-a zis că nu-i nimic, că oricum multe căsnicii nu merg și, câteodată, și ea ar fi vrut să nu fie măritată.
M-am bucurat să aud asta.
Dar în mintea mamei să dădea o bătălie cumplită: o parte din ea voia să accepte decizia mea și să fie bucuroasă, cealaltă parte voia să mă mărit, ca toate fetele și, poate, avea să fiu fericită.
Un loz în plic.

Și pentru că mama nu avea să mă lase să fac ce vreau eu în pace, la 24 de ani, am luat drumul pribegiei. Mama a fost și mai nefericită: „După ce că-i nemăritată, e și printre străini.”
Am plecat să scap de gura lumii.
Ca să nu mă căsătoresc, am emigrat-Cristina G. Gherghel
2000 (am emigrat în luna august) - Veneția. Mai sus aveam aproape 25 de ani. 
Oamenii, când emigrează, o fac pentru un viitor mai bun.
Și eu tot de asta am plecat. Că mi se părea că viața de familie era o închisoare, special creată pentru mine. Așa simțeam eu pe atunci.

Tot așa gândesc și acum? 
Mai rău!
Că atunci când te-ai învățat să stai singur, nu mai suporți nici să respire cineva lângă tine.
Am dreptate? 

Oricum ar fi, sunt o grămadă de pro și contra relativ la ambele stări civile: necăsătorit și căsătorit.

Într-o căsătorie, bărbatul te ajută la mutatul mobilei. Dacă-i acasă și dacă vrea.

Mai multe pe tema asta am scris în „Fată bătrână și fericită”, dar și pe blogul: https://devorbacucristinag.blogspot.com.

Și, dacă nu-ți place să citești, am o veste bună: mă reapuc de vlogging. Adică public video-uri pe YouTube. În loc să scriu, vorbesc.

Te invit să te înscrii la canalul meu aici. Mai ales dacă ești singur. Ca mine. Bine, pot să fii și bărbat, și divorțat/ă.










luni, 23 septembrie 2019

Există fericire în singurătate?

Eistă fericire în singurătate? 
Da! Categoric!
Acesta-i purul adevăr.
Întreabă-i pe cei care sunt într-o relație problematică.
„Ce n-aș da să mă întorc în timp și să nu mă fi măritat niciodată...” Afirmă femeile
 torturate emoțional și abuzate fizic de partenerii lor.
Și totuși... multe femei care ies din astfel de coșmaruri, după ce au ajurat că nu se vor mai cupla cu nimeni niciodată, intră într-o încurcătură de același gen.
Am dreptate?
Câte femei așa cunoști? 
Și câți bărbați? 
Că nici ei nu sunt mai presus, dimpotrivă chiar. Bărbații (unii) care au ieșit dintr-o relație - că au fost lăsați sau au lăsat - nu stau singuri nici măcar o săptămână.
Mai ales dacă au bani.

De ce?
De ce un om care a suferit așa de mult din cauza altui om nu stă departe de belele?
Pentru că nu știe să stea singur.
Și pentru că nu știe să stea singur, falimentează în doi.
Un paradox.

Nu e că toate merg  pe roate când ești singur.
Niic pe departe.
Dar înveți să vezi jumăttea plină  pahrului.

Există fericire în singurătate? - Cristina G. Gherghel